InfoAgroturism

Staţiuni balneoclimaterice

Pentru turismul de tratament, staţiunea Slănic-Moldova este renumită pe plan intern şi internaţional datorită factorilor terapeutici deosebiţi şi asezării sale pitoreşti, fiind numită pe drept cuvânt Perla Moldovei. Orasul Slănic-Moldova este aşezat în partea de sud-vest a judeţului Bacău, în Carpaţii Răsăriteni, la altitudinea de 530 m într-o depresiune mărginită de culmi înalte împădurite cu brazi, pe valea râului Slanic, care izvorăşte din muntele Sandru Mare (1639).

Staţiunea Târgu Ocna este situată la 14 km de municipiul Onesti, în lunca Trotuşului, la confluenţa acestuia cu Slanicul, la o altitudine de 280 m. Potenţialul turistic al oraşului are reale posibilităţi de dezvoltare atât prin punerea în valoare a izvoarelor minerale din Parcul Măgura, cât şi prin amenajările edilitare aflate în preocupările autorităţilor locale.

Staţiunea Poiana Sărată este situată pe Valea Oituzului, în zonă colinară, la o altitudine de 450 m, la 33 km de municipiul Oneşti, pe drumul naţional spre Braşov. Străjuita de munţii Oituz, într-un cadru natural pitoresc, dispune de 10 izvoare de ape minerale asemănătoare celor de la Slănic-Moldova, fiind cartate cu indicaţie pentru tratarea bolilor reumatismale.

Sărata Băi, în imediata apropiere a municipiului Bacau, constituie un obiectiv revalorificat, cu perspective de dezvoltare, căruia apele minerale existente aici îi conferă însemnate valenţe în tratarea bolilor reumatismale.

Turism de odihnă şi recreere

O altă destinaţie posibilă pentru turismul de odihnă şi recreere o reprezintă oraşul Moineşti.






Atracţii turistice

Biserica Borzeşti

Situată în satul Borzeşti - una din cele mai frumoase ctitorii ale domnitorului Ştefan cel Mare, construită din piatră, fără turlă, decorată în exterior cu ocniţe din cărămidă şi discuri din ceramică colorată. Este situată pe şoseaua Adjud - Oneşti, cu staţie de autobuz la 200 m de biserică. A fost pictată de Grigorie Popescu, unul dintre cei mai importanţi pictori români. Biserica, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, a fost ridicată în 1494. La sud de biserică se află mormântul fiicei lui Vasile Alecsandri, Maria Bogdan. În estul bisericii, lângă şoseaua naţională, se află o clădire în care fiinţează din 1994 un muzeu de cultură şi artă religioasă.

Acasă   |   Despre noi   |   Staţiuni   |   Pensiuni   |   Noutăţi   |   Contact